Revista la PLIC – literatură, artă, atitudine

POSTBOX magazine – literature, art & attitude

Sa facem iesire la mare pentru Buzu!

RO

––

A trecut lansarea Revistei Plic #4, se apropie #5, #6, #100, şi noi n-avem încă ce ne-am propus. Adică ieşire la mare, aşa cum am cerut astă vară, pe 27 august, în Vama Veche. Şi nu e bine. Nu e deloc bine. Prin urmare, facem un al doilea apel la dumneavoastră, la voi toţi, să găsim împreună o soluţie. Ea poate consta în orice şi poate fi oricât de creativă sau, poftim, sobră, intelectuală, academică, indiferent cum vreţi să-i spuneţi. Vă oferim câteva sugestii: faceţi o piscină imensă în mijlocul Chişinăului. Săpaţi un şanţ pe traseul graniţei Republicii Moldova şi umpleţi-l cu apa. Puneţi multe motoare de avion în nordul ţării şi propulsaţi întreaga ţară spre Marea Neagră sau spre una mai puţin întunecată. Sau dacă toate astea vi se par idei elucubrante, puneţi măcar mâna şi scrieţi-ne cum vedeţi voi conceptul ieşirii la mare a Republicii Moldova. Puteţi face orice atât timp cât ne veţi ajuta să continuăm o idee care a strâns deja ceva susţinători.

Nu de alta, dar altfel ne obligaţi să repetăm acţiunea de la mare. Şi în curând o să fie cam frig.

2 comentarii»

  Madalin wrote @

Pai cum n-aveti iesire la mare ? Daca de la Slobozia sau Palanca puneti o barca gonflabila pe Nistru si corobati la vale, nu ajungeti, prin liman, in Mare ?🙂 Deci aveti IESIRE. Poate nu aveti tarm, dar pt asta putem aduce niste nisip de-acolo, nu ? ma ofer eu, la anul poate🙂 Ca de cand tot incerc….

  gheorghe apetroae sibiu wrote @

” ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII ”

PLOAIA

Adusă-i nopţii ploaia într-un cu-vânt de linişti,

pe umbra razei pure, demonice dorinţi …

se-mpăduresc pe zare colinele crisale

cu flăcări celestine, s- aprind crisoberile,

să-şi crească-n cer syringii ,

noi albe sfânte taine !…

Sălbăticesc cyanic , se- agăţă-n stei în ploaie

spre-a re-nflori stibinic un cer de-nfiorare,

să se încline vremii în plânsete de raze

se-mbracă-n înflorire, reci, fragezi, liliecii…

ei, în cunună-ţi prinşi cu clipa, să-ţi rănească

crin duhul amăgirii, să-nsemne-n cer iubire

cu sânge de fecioară în chipul de petale, …

o isabelă floare !…

Prin luminişuri clare, ieri candele, azi stele,

mai trec, spre a-ţi sfinţi în tropot, ploi rebele…

căzute calde – atunci, să te înfioreaze,

băltesc azi în visări pe lunci, cum stele reci la glezne

ce-n vuiet înfloresc şi azi în râuri , liliecii

bătuţi în roz-marin, cu lacrimi, şiroind,

sfinţiti în rugi…, miresme !….

Gheorghe Apetroae – Sibiu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: