Revista la PLIC – literatură, artă, atitudine

POSTBOX magazine – literature, art & attitude

#6 Revista la PLIC / Cât mă intrigă femeia asta!

Cât mă intrigă femeia asta!

Cântec suav şi trist, poveste de dragoste trăită în India primului deceniu al secolului XX, într-un oraş de pe malul Gangelui. Doar două zile din această poveste sunt evocate în text, încremenite în punctul culminant al pasiunii. În asonanţă cu această iubire este sezonul insuportabilului muson de vară pe fondalul căreia se petrec toate.

India Song este dragostea viceconsulului Franţei la Lahore pentru Anne Marie Stretter. Această iubire transpare ca un mit care circulă pe cale orală însuşindu-şi astfel proprietatea mai multor abordări învăluite în mister. Patru voci, două voci feminine şi două voci masculine vorbesc despre această poveste de dragoste. Ele povestesc amintindu-şi fragmentar evenimentele unei seri la o recepţie de la ambasada Franţei la Calcutta în 1937 şi ziua următoare petrecute la reşedinţa ambasadorului Franţei în insulă, la sfârşitul căreia doamna Stretter este găsită moartă.

Scriitoarea franceză Marguerite Duras conferă povestirii un caracter mistic datorită modalităţii de relatare a acesteia. India Song este o piesă scrisă la cererea lui Peter Hall, directorul Teatrului Naţional din Londra. Ulterior ea e devenit scenariu de film de mare succes.

Noile modalităţi ce vizează vocile din off care narează India Song, indicaţiile scriitoarei cu privire la felul cum trebuie să cadă lumina în scenă sau ce melodie trebuie să sune pe fondal, intensitatea ei, când trebuie să înceteze, cum trebuie să se poziţioneze personajele în scenă, ce trebuie să poarte etc., toate acestea sunt parte integră a mesajului textului. E necesar de menţionat că Marguerite Duras cunoaşte experienţa scenariului, fiind autoare sau co-autoare de scenarii de filme: Nuit noire, Calcutta, Le rideaux blancs sau Une Aussi Longue Absence. Colaborarea cu regizorul Alain Resnais în 1959 la filmul Hiroshima, mon amour (piesa Margueritei Duras) îi servesc scriitoarei  asemenea unui veritabil catalizator în aşi inova maniera de scriere. În consecinţă, Duras preia câteva dintre procedeele cinematografice specifice precum montajul de racord sau utilizarea vocii din off cu o dicţie specială. Pentru prima dată vocile din off sunt utilizate în literatură permiţând o naraţiune evazivă şi creând impresia unei şi a unei senzaţii de ireal.

Astfel India Song este privit azi nu ca un text literar, nici ca o piesă de teatru sau un scenariu de film, ea prin toate şi le neagă pe toate totodată.

Categoric povestea de dragoste din India Song ar fi fost una comună, plată şi aproape banală plasată într-un spaţiu exotic de efect, dacă nu ar fi existat originalitatea relatării ei prin intermediul vocilor.

Acestea îndeplinesc mai multe roluri în piesă. În primul rând, ele sunt acel media prin care se narează nemijlocit India Song.  Cititorul nu are cum face cunoştinţă cu fabula piesei, decât prin intermediul lor. Viziunea lor e şi viziunea cititorului. Paralel cu această funcţie de bază, ele coexistă ca personaj propriu-zis alături de celelalte în piesă. Textul dramatic nu are o construcţie tradiţională, lipsesc expoziţiunea, intriga, punctul culminant sau deznodământul clasic. Vocile îndeplinesc şi o funcţie tehnică. Ele indică spaţiul, timpul şi caracterul acţiunilor. Vocile nu doar relatează India Song,  ele construiesc fabula ei, adică povestea de dragoste a viceconsulului pentru Anne Marie Stretter. Naraţiunea lor este vagă, plină de incertitudini,  lacune.  Tote datele transpar din amintiri, unele spontan surescitate sub impulsul unor factori exteriori precum: un miros, un obiect sau un sunet/melodie sesizat de ele; altele din bârfele care circulă în societatea albilor din India.

Vocile 1 şi 2 sunt voci de femei. Marguerite Duras le personalizează. Acestea sunt voci tinere şi sunt legate între ele printr-o poveste de dragoste. Uneori ele vorbesc despre dragostea lor proprie paralel cu cea a Annei Marie Stretter. Duras specifică de asemenea caracterul acestora – sunt atinse de nebunie. Blândeţea pe care o au în legătură cu povestea de dragoste este ilogică şi arhaică şi se simte delir în relatarea lor. Vocile se disting între ele. Vocea 1 se consumă în povestirea despre Anne Marie Stretter, iar vocea 2 se consumă în pasiunea pentru vocea 1.  Duras ţine ca vocile indiferent de cele relatate să nu se strige. Blândeţea lor obligatorie este netulburată. Acest specific al vocilor comportă o doză de erotism care inundă atmosfera Indiei Song. De exemplu comentariul următor al vocii 2 ne anunţă specificul lor senil:

Te iubesc atât de mult că nu mai văd/ Nu mai aud/ Pana la moarte…, asta cu referire la viaţa amoroasă a Annei Marie

sau

Cât eşti de frumoasă îmbrăcată în alb…

Vocile 3 şi 4 sunt voci de bărbat. Pe acestea, spre deosebire de vocile feminine, nu le leagă nimic, în afară de fascinaţia pe care o exercită asupra lor povestea amanţilor de pe Gange. Vocea 3 nu-şi mai aduce aminte aproape nimic despre cronologia faptelor întâmplării. Ea îi pune întrebări vocii 4, care o informează. Vocea 4 este, dintre toate vocile, cea care a uitat cel mai puţin întâmplarea. Ea o ştie aproape în întregime. Diferenţa între vocile 3 şi 4, între uitare, una, şi memorie, cealaltă, ţine de o aceeaşi cauză: fascinaţia amintită mai sus. Vocea 3 a respins această fascinaţie. Vocea 4 a tolerat-o. De asemeni pentru vocea 3 este caracteristică compasiunea pentru ceea ce i se întâmplă doamnei Stretter.

Vocile îndeplinesc acelaşi rol pe care îl avea corul în teatrul antic. Ele sunt o prezenţă necesară ţi integrantă în piesa Margueritei Duras. Vocile sunt acel personaj colectiv din antichitate, marcând aici mai puţin fazele acţiunii, în schimb subliniind abil şi artistic conflictele intime ale personajelor, traducând tulburările pe care evenimentele din dramă le provoacă în sufletele protagoniştilor. De asemenea vocile reprezintă opinia publică, sunt porta-voce a societăţii albilor din India. Dacă corul antic lua atitudine, dădea glas înţelepciunii comune, aducea în climatul moral al acţiunii semne de participare ori de refuz al cugetului anonim, vocile din India Song mai mult îndeplinesc sarcina unui narator subiectiv, afectat şi emotiv (în special vocile feminine) de viaţa intimă şi dragostea Annei Marie Stretter. Corul vocilor nu este în măsură şi nici nu pare să-şi propună să analizeze viaţa intimă a doamnei Stretter şi aspectul ei moral.

Din memorie ele reconstituie nu numai dragostea dintre viceconsul şi Stretter, dar ne prezintă, deşi secvenţial, viaţa lor trăită anterior evenimentelor piesei. Descriu atmosfera şi chiar contextul social-politic pe fondalul căruia se desfăşoară povestea de dragoste din India Song.

Faptul că vocile sunt cele care relatează povestea Indiei Song nu este tocmai maniera cea mai originală (metoda de relatare des întâlnită în literatură), dar odată în plus fac ca dragoste protagoniştilor să fie una plină de mister, incertă, parcă nefinisată. Tot ceea ce se întâmplă la prezent în piesă provine din două surse şi diferitele cupluri care dialoghează în timpul recepţiei, fie în timp ce dansează, fie stând la bar şi discutând politică. Chiar şi atunci când e pus în discuţie acelaşi evenimente, vocile şi invitaţii îl tratează diferit, fiecare vine cu doza lui de subiectivitate, cu propria lui viziune asupra subiectului. Despre relaţia Annei Marie cu viceconsulul ştim graţie comentariului vocilor. Puţine informaţii ne oferă protagoniştii înşişi. Ei confirmă doar anumite fapte deja comunicate.

Vocile spun despre Stretter că este soţia ambasadorului Franţei în India. Se află aici de şaptesprezece ani. Acesta este al doilea mariaj al doamnei Stretter. Anna Maria Guardi, acesta este numele ei de domnişoară, vine din Italia. La optsprezece ani se căsătoreşte cu un administrator colonial şi astfel părăseşte definitiv Europa pentru a se îndrepta spre Asia. Se stabileşte la Savannakhet, Laos. Ceva mai tîrziu domnul Stretter, inspectînd posturile din Mekong, o cunoaşte pe Anna Maria şi o răpeşte. O ia cu el şi timp de aproape şaptesprezece ani colindă împreună toate capitalele Asiei: de la Pekin – Mandalay – Bangkok – Rongoon – Sydney – Lahore, până la Calcutta. Viaţa lor conjugală s-a consumat, au rămas a fi doar prieteni. Anne Marie are mai mulţi amanţi, după cum afirmă vocile, care însă nu sunt din cercurile consulare.

Englezi, străini de lumea ambasadelor, confirmă o femeie de la recepţie.

Ambasadorl tolerează aceste relaţii sau ceva mai mult chiar, o încurajează în aceste relaţii.

Ea este a cui o vrea./ El o dă cui o ia, spune vocea 2.

Viaţa doamnei Stretter se consumă în activităţi banale gen: partide de tenis, plimbări cu bicicleta împreună cu fiicele ei. În timpul amiezilor dogorâtoare citeşte cărţi special comandate de la Veneţia, iar în timpul sezonului musonic, pe care europenii îl suportă cu greu, cântă la pian. Uneori mai şi compune muzică. Când părăsise Veneţia era o speranţă a muzicii, spune vocea 2.

Rarele recepţii s-au serate organizate de ea o fac să iasă din cotidian. Organizează acte de caritate pentru cerşetorii din Calcutta.

Despre Anne Marie se spune că ar fi… prizoniera unui soi de suferinţă. Dar … foarte veche… prea veche ca s-o mai întristeze. Cu toate astea plânge… Inimă atinsă de lepră, o mai numesc vocile.

Aş vrea să fiu în locul dumitale,să vin în India pentru prima oară în viaţă, gândul acesta al Annei Marie, mărturisit tânărului ataşat de ambasadă, pare să răsune ca un regret pentru tot ce trăise până acum, este exprimarea unei dorinţe de a putea lua totul de la capăt.

Vocile nu întâmplător vin cu detalii din biografia Annei Marie. Ele anunţă primoniţial sfârşitul ei tragic, asemenea corului antic, care prin cântec deplângeau destinul implacabil al protagonistului. Mai mult chiar, ele justifică modul ei de viaţă aparent imoral, văzînd în acesta o consolare personală. Michael Richardson este amantul Annei Marie Stretter. Ea nu ascunde această relaţie. Despre el vocile spun că este un bărbat frumos, mai tânăr decât ea. Îşi părăseşte logodnica în seara când o întâlneşte pe Anne Marie. Lola Valerie, logodnica sa înnebuneşte, iar gestul lui este calificat, de vocea 1, ca asasinat. Au părăsit-o? Au omorât-o? Crima asta în urma lor8  Şi istoria aceasta este relatată fragmentar, vag şi pe alocuri ilogic. Astfel încât veridicitatea ei poate fi pusă la îndoială, dar nu şi admiraţia pasională a vocilor feminine pentru un asemenea gest.

Dialogul vocilor 1 şi 2 este asemenea unui duet muzical, unde vocea 2 interpretează refrenul. Vocea 1: Venise după ea în India.

Vocea 2: Da.

Vocea 1: Pentru ea lăsase tot.

Vocea 2: Sosise târziu la acel bal… în toiul nopţii…

Vocea 1: Da… Îmbrăcată în negru… Câtă dragoste, balul acela… Câtă dorinţă…

Astfel se conturează viaţa intimă a Annei Marie Stretter, viaţă expusă privirilor societăţii albilor la Calcutta. Dar în viaţa ei mai există un bărbat. Acel bărbat pentru care ea este inaccesibilă. Şi care de fapt este unicul care o iubeşte. Povestea lor de dragoste vocile o relatează cu emoţie, pasiune, frică, nesiguranţă, ilogic şi frenetic, parcă extaziate. Acest bărbat este viceconsulul Franţei la Lahore, în dizgraţia autorităţilor la Calcutta din cauza comportamentului lui violent. Vocile vorbesc cu angoasă despre un incident, care a determinat corpul diplomatic să-l destituie din funcţie, dar şi cu dispreţ referitor la munca sa: O muncă de clasare… Nimic… I se dă o ocupaţie…

La recepţia de la ambasada Franţei, se pune în discuţie situaţia delicată a viceconsulului. Nimeni nu ştie cu exactitate despre ce este vorba, însă vocile asociază acest incident cu mania viceconsulului de a trage cu arma în leproşii care se furişau în grădina sa. Acest incident serveşte vocilor ca pretext pentru a face cunoscută personalitatea viceconsulului. Nu comunică intim cu nimeni în India. Chiar şi membrii consulari îi sunt străini. Nu primeşte vizite în reşedinţa sa particulară din Lahore şi nu merge la în vizită. Chiar şi la recepţia organizată de ambasadorul Franţei a fost chemat în ultimul moment şi nimeni nu se aştepta să vină. Unica destinaţie preferată de el şi pentru care a venit în India a fost Lahore. De ce, nimeni nu ştie.

Chipul e parcă mort… Te sperie… Râsul e parcă… lipsit…, spune vocea 1.

O epidemie de lepră bântuia in India. Toţi sunt îngroziţi. Viceconsulul afirmă însă că îşi doreşte să fie infectat. Au fost găsite gloanţe în oglinzile reşedinţei din Lahore. A încercat să se sinucidă prin împuşcare, mărturisesc vocile, dar nu i-a reuşit. De ce?

Vorbesc nişte femei:

–          Pare fericit uneori. Uite-te… Ca şi cum ar fi nebun de fericire aşa, deodată…

–          Când dansează ea poate… Mi-am dat seama într-o clipă adineauri…

Cel puţin suferinţa aceasta profundă înăbuşită sau expozitiv exprimată, dar inexplicabilă îi uneşte pe Anne Marie Stretter şi viceconsulul. Să fie doar atât? De unde această dragoste a viceconsulul pentru Anne Marie căreia, după cum afirmă vocile: niciodată nu i-a vorbit…? Este oare posibil ca ei doi să se cunoască de mulţi ani?

Relaţia lor este una platonică. Vocile mărturisesc precum că el niciodată nu i-a vorbit, nu s-a atins de ea, chiar că ar fi virgin. O serie de coincidenţe îi leagă într-un tot întreg. Dialogurile paralele între voci, în special cele ale femeilor, îmbinate cu ce discută celelalte personaje, fac să iasă la iveală trecutul comun al viceconsulului şi al Annei Marie Stretter. Un singur indiciu al vocilor face ca misterul relaţiei lor să fie măcar parţial dezvăluit. Ele afirmă ca viceconsulul o strigă pe Stretter pe numele ei italian. Ei se cunosc de ani de zile!!!

Nu avem nimic să ne spunem. Suntem aceiaşi.

Aici în insule, a doua seară după recepţie Anne Marie este moartă. Moartea ei este un mister pentru celelalte personaje. Putem deduce cauzele şi natura acestui deces din presupunerile şi observaţiile vocilor.

Vocea 3: Ea n-a spus nimic în seara aceea care ar putea lăsa să se creadă că…

Vocea 4: Nimic.

sau:

Vocea 3: E singurul care avăzut…? (vorbesc cu viceconsulul)

Vocea 4: N-a spus nimic.

Vocea 3: (abia) N-a împiedicat nimic…?

nici un răspuns

E clar că vocile vorbesc despre suicidul Annei Marie Stretter. Ele îl află viceconsulul complice acestui act, care de fapt a fost un suicid pentru ambii. El nu există în afară ei, după cum ea nu a fost fericită toţi aceşti ani fără de el.

Analiză critică a textului dramatic India Song scris de Marguerite Duras. Piesa apărută la ed. RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2007

Autor: Cristina Cernopolc

No comments yet»

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: