Revista la PLIC – literatură, artă, atitudine

POSTBOX magazine – literature, art & attitude

#6 Revista la PLIC / Electro-Art de Bogdan Ciuperca

Evoluţia fenomenului muzicii „electro” în România este evidentă, dovadă fiind numeroasele manifestări muzicale din ultima perioadă – petreceri, festivaluri, precum şi apariţia a numeroase locaţii, cluburi în care acest gen de muzică este promovat. Muzica, plasată în contextul postmodernităţii reprezintă un bun de consum. În societăţile industriale avansate, muzica reprezintă un element important al culturii, o variabilă culturală, contribuind la formarea personalităţilor individuale, şi reflectând în identitatea noastră, imaginea societăţii în care trăim, indiferent care ne sunt dorinţele, nevoile şi abilităţile.

Pentru realizarea unui tablou descriptiv al acestui fenomen, am participat la numeroase evenimente muzicale, atât în Bucureşti cât şi în restul ţării. De asemenea, am intervievat un număr de aproximativ 25 de persoane. Pe baza interviurilor şi pe baza observaţiei participative, am reuşit să alcătuiesc o imagine de ansamblu a grupului studiat.

Lucrarea de faţă doreşte a fi o analiză din punct de vedere calitativ a structurilor sociale, practicilor, ritualurilor şi tradiţiilor, ca mijloc de definire al comunităţii de muzică electronică din Bucureşti – cu manifestare în cadrul reprezentaţiilor muzicale. Abordarea teoretică nu vizează un studiu cantitativ, referindu-mă aici la stratificarea economică a grupurilor sociale, ci se axează pe normele, simbolurile, practicile şi ideologia consumatorilor de muzică electronică. Definirea şi descrierea acestei comunităţii precum şi semnificaţia pe care tinerii consumatori o acordă evenimentelor muzicale, ca spaţii ale afişării identitare şi socializării reprezintă cele două puncte majore ale analizei de faţă. O comunitate este un sistem complet de interacţiune socială. Comerţul, principalul motor al modernităţii, şi cultura avansată a consumului sunt puternic implicate în crearea de comunităţi (Lash 1991). Conexiunea intrinsecă pe care membrii o au între ei, şi simţul diferenţei faţă de alţii din afară comunităţii reprezintă conştiinţa de gen, una dintre caracteristicile principale ale comunităţilor. Conştiinţa comună este un fel de a privi lucrurile care înseamnă mai mult decât atitudini comune sau percepţie similară.  Weber vorbea despre cunoaşterea comună ca mijloc de cunoaştere a aparţinerii (Weber 1922). Această aparţinere, se referă la cunoaşterea ritualurilor comune şi a tradiţiilor grupului, prin care se perpetuează istoria, cultura şi conştiinţa comunităţii. Ritualurile sunt convenţii prin care comunitatea se defineşte public, şi creează solidaritate socială (Durkheim 1915). Tradiţiile, cea dea doua componentă a „apartinerii”, sunt seturi de practici sociale prin care se celebrează sau se inspiră anumite norme şi valori comportamentale. (Marshall 1994, p 537).

Consumul cultural (de muzică) şi gustul estetic se află în strânsă legătură cu nivelul de educaţie al individului şi originea socială (van Eijck, 2001). În mod obişnuit, adolescenţii , într-o încercare de a se separa de cultura dominantă, se asociază cu un mediu care se află în afara graniţelor culturale impuse lor. Această deosebire se manifestă prin diferite bunuri culturale consumate, precum şi prin cantitatea de capital plasat pe fiecare dintre preferinţele individului/indivizilor. Capitalul cultural, considerat a fi sinonim cu bunul gust, maniere, rafinament intelectual, şi consumul de produse culturale legitime, se poate manifesta prin intermediul preferinţelor muzicale sau prin intermediul culturilor specifice ale gustului . În viziunea celui care a inventat termenul de „cultura a gustului”, Herbert Gans, populaţiile nu sunt privite ca mase unitare, ci mai degrabă incluse în culturi multiple ale gustului. Gans este de părere că aceste culturi servesc nevoilor speciale ale diferitor grupuri în cadrul societăţii. Un atribut important al grupurilor sociale este stilul de viaţă (lifestyle). Acesta este definit ca un set de indicatori pozitionali care definesc un grup social şi care marchează diferenţa faţă de alte grupuri, prin intermediul folosirii şi afişării de bunuri de consum, şi bunuri culturale (Clarke et. al 2003, 136). Atât semnificaţia obiectului cât şi apropierile personalitate/valoare presupun că stilurile de viaţă sunt tipare de consum comune. Sunt compuse dintr-un set de obiecte culturale care au un înţeles social distinct care îi delimitează pe cei care consumă (Levy 1959). Stilurile de viaţă sunt create de diferenţele relaţionale dintre tiparele de consum.

Diferenţele de înţeles, integrate în practicile de consum, servesc că bază a afiliarii la diferite grupuri, şi astfel, ca resursă a diferenţierii indivizilor.

 

Principalul aspect pe care am dorit să-l studiez este legat de definirea fenomenului „electro”. Subiecţii intervievaţi au oferit răspunsuri din cele mai variate, oferindu-mi astfel ocazia să alcătuiesc o imagine de ansamblu a comunităţii din care aceştia fac parte. Majoritatea consumatorilor definesc „electro” prin prisma produsului  cultural (muzica): „electro e un mod de abordare a muzicii”, „electro pentru mine este o  muzică ce constant se reinventează, pentru că mijloacele pentru a o face sunt nelimitate…”.

O primă caracteristică ce sugerează diferenţierea de alte grupuri culturale, întărind  astfel şi graniţele comunităţii din care fac parte – consumatori de muzică electronică – este  oferită de punerea în contrast cu ceva ce nu este „electro”. Formarea identităţii este în principal un proces de excluziune. Conştiinţa de gen (comună) definită ca fiind conexiunea intrinsecă pe care membrii o au între ei, şi simţul diferenţei faţă de alţii din afară, este o componentă principală a definiţiei comunităţii, subiecţii făcând referire în principal la acele trăsături care îi separă de alte grupuri: „dacă asculţi în continuu goth s-ar putea să te tâmpeşti şi să devii sociopat cu acte în regulă….din când în când nu strică un „Hitler în my heat” de la Anthony and the Johnsons… dacă asculţi numai hip-hop după bloc şi rămâi acolo s-ar putea să te tâmpeşti la fel….de obicei de la hip-hop lumea evoluează mai repede, din câte am observat, de la rock muuuult mai puţin.” Conştiinţa comună este un fel de a privi lucrurile care înseamnă mai mult decât atitudini comune sau percepţie similară. Weber vorbea despre cunoaşterea comună ca mijloc de cunoaştere a aparţinerii. Această aparţinere, se referă la cunoaşterea ritualurilor comune şi a traditiilor grupului, prin care se perpetuează istoria, cultura şi conştiinţa comunităţii. Redefinirea spaţiilor de desfăşurare a evenimentelor reprezintă o altă componentă a definiţiei identitare a comunităţii electro, membrii săi considerând acest aspect drept un avantaj al grupului.

Cum descoperă subiecţii muzica electronică? Primul contact cu acest gen muzical a fost realizat fie prin intermediul familiei, prietenilor, fie prin explorări personale şi conjuncturi profesionale, dar fără a se realiza o legătură constantă, din acest punct. Majoritatea celor intervievaţi au revenit la muzica electronică ca urmare a diversificării stilului, circulaţiei acestuia, şi a unei mai mari accesabilităţi. Interesul este axat pe stilul consumatorilor şi pe spaţiul de desfăşurare ca ambianţă pentru afişarea identităţii.

Muzica reprezintă o stare, o dorinţă, o formă de comunicare, indivizii folosind muzica pentru articularea identităţilor individuale cât şi colective. Referitor la distribuţia genurilor muzicale, ascultătorii se feresc să eticheteze muzica pe genuri, preferând sintagma „muzică bună”. Aş enumera totuşi câteva dintre nenumăratele faţete ale stilurilor muzicale, în ordinea precizată de subiecţi: jazz, reggae, dub, psy, trance, hip hop, funk. Mijloacele electronice de afişare a identităţii –  Last FM (www.last.fm) reprezintă o alternativă mai facilă şi mai explicită faţă de „reprezentările clasice”. Acest aspect este o bună ilustrare a faptului că identităţile indivizilor nu sunt pe deplin determinate, aceştia având posibilitatea să aleagă între alternative (identitare) pe care le vor dobândi şi afişa. Moda este un alt criteriu după care indivizii îşi gestionează preferinţele muzicale. Moda este o formă deosebită a vieţii, unde tendinţa de egalizare socială se reuneşte cu cea de diferenţiere individuală şi de variaţie într-o comportare unitară . Imitaţia unui model dat precum şi satisfacerea nevoii de diversitate semnifică legătura cu cei aflaţi pe aceeaşi treaptă. Muzica reprezintă un  aspect important al vieţii tinerilor, şi ca urmare a acestui lucru, ea reflectă un tipar în alegerea prietenilor – „muzica e foarte importantă pentru mine şi cineva care nu ar înţelege asta nu m-ar înţelege pe mine”. Muzica serveşte ca o bază importantă a sortării indivizilor în grupuri în cadrul societăţilor dezvoltate, creând grupuri pe preferinţe muzicale – „pentru că se simte nevoia de a face parte dintr-o anumită categorie de oameni”. Indivizii nu doar se grupează în funcţie de preferinţele muzicale, ci se folosesc de acestea ca un criteriu important pentru acceptarea în anumite grupuri. Foucault vorbea despre muzică ca fiind o practică divizatoare, care duce la obiectificarea individului fie prin separarea faţă de ceilalţi, fie prin separarea faţă de propria persoană. Subiecţii intervievaţi păstrează în discursul lor această caracteristică permanentă a „diferenţierii”, a „separării”, fie că aceasta înseamnă delimitarea faţă de cei care nu sunt ca „mine”, sau cu sensul de supradimensionalitate, ca detaşare de prezentul concret. Diversitatea, deschiderea către nou, eclectismul sunt alte dimensiuni ale consumatorului de muzică electronică. Indivizii văd în aceste trăsături mai degrabă, decât în reprezentările muzicale propriu-zise, criterii în alegerea şi acceptarea  prietenilor. Consumul cultural reprezintă o marcă a identităţii, generând identitate şi afişând-o prin intermediul „bunurilor” consumate. Subiecţii se identifică din ce în ce mai mult prin consumul electronic (digital) de muzică, atribuindu-i acestuia un rol în exprimarea sinelui.

Toate grupurile au fost preocupate de o politică implicită a stilului, utilizând moda  pentru a cita, inversa sau denatura semnificaţiile dominante. În prezent suntem martorii unui  proces de cosmetizare a culturii. Moda nu mai reprezintă cultură, ci este doar o etapă în procesul de acceptare al indivizilor în cadrul unui grup. Identificarea cu grupul de referinţă se face prin intermediul aspectului vizual (modei). Importanţa pe care consumatorii o acordă aspectului vizual este în general distribuită unitar, indiferent de contextul în care aceştia se află. Toţi sunt de părere că aspectul exterior poate spune ceva despre o persoană, şi per ansamblu interesul este unul mediu spre ridicat, pentru acest subiect. Participarea la evenimentele muzicale declanşează automat şi o adoptare stilistică pe măsură. Acesta este momentul în care indivizii se afişează încărcaţi cu o simbolistică aparte comunităţii din care fac parte. Unicitate şi creativitate sunt cuvintele care caracterizează moda tinerilor consumatori de muzică electronică. Totuşi, această nevoie de unicitate nu generează creşterea importanţei pe care tinerii o acordă modei, în continuare aceştia apreciând în principal, rolul practic al hainelor şi comoditatea acestora. De asemenea, tinerii intervievaţi nu consideră că se pot încadra într-un tipar al modei. Un fenomen pe care l-am semnalat este o reîntoarcere la stilul anilor `80. Această tendinţă am sesizat-o şi în perioada observaţiei participative, analizând ţinutele consumatorilor de muzică electronică. Culorile ţipătoare, materialele sintetice, accesorii extravagante sunt câteva dintre mărcile stilului care a caracterizat o bună perioadă anii 1980. Acest curent în moda „de petrecere” vine odată cu noul val de muzică promovată în cluburi – funk, disco, old school hip hop – câteva din genurile care au influenţat dezvoltarea muzicii electronice. Ca atare, era necesară şi o reprezentare vizuală în stilul indivizilor, ca o reflecţie a noii identităţi dobândite. Postmodernismul defineşte parametrii modei consumatorilor de muzică electronică: amestecul de stiluri, unicitatea, dezagregarea şi recompunerea.

Reţele sociale ale consumatorilor de  muzică electronică sunt bazate pe grupuri de interacţiune. O astfel de reţea nu este niciodată finită sau strâns legată. Interacţiunea dintre membrii este esenţială pentru propagarea elementelor subculturale. În descrierea raporturilor pe care le au cu diferite grupuri de prieteni, subiecţii intervievaţi au rezumat răspunsurile la scurte descrieri ale activităţilor pe care le desfăşoară în cadrul grupurilor. O să îmi concentrez atenţia pe simbolistica acţiunii grupului, caz particular – consumul de droguri. Considerat comportament deviant, consumul de droguri reprezintă un element des asociat cu manifestările fenomenului „electro”. Am ajuns la concluzia că acest tip de consum este specific comunităţii consumatorilor de muzică electronică, fiind un gen de ritual, o practică prin care aceştia îşi legitimează identitatea. Aşa cum sugera Durkheim, ritualurile sunt convenţii prin care comunitatea se defineşte public, şi creează solidaritate socială. Consumul de droguri nu se va distribui uniform în cadrul populaţiei, ci va ajunge doar la cei priviţi ca fiind receptivi la informaţie. Informaţia culturală se poate transmite prin intermediul unor indivizi care îndeplinesc anumite roluri structurale în cadrul relaţiilor dintre grupuri. În general, în cadrul comunităţii ascultătorilor de muzică electronică există o oarecare tendinţă prin care „toată lumea se cunoaşte cu toată lumea”. Acum câţiva ani, când mişcarea încă nu era la nivelul actual, existau doar câteva grupuri de oameni cu interes pentru muzica electronică. Diversificarea stilurilor şi o mai mare accesabilitate a permis popularizarea fenomenului. Existenţa acestor grupuri corelată cu dezvoltarea fenomenului a dus la formarea de alte grupuri care treptat au pus bazele unei comunităţi. Tinerii studiaţi au în comun acelaşi set de norme, se diferenţiază de celelalte grupuri prin consumul în general, stilul de viaţă (constituit în jurul consumului de muzică), muzică, modă, împărtăşirea aceloraşi semne, valori. Dorinţa pentru unicitate caracteristică grupurilor de consumatori postmoderni, generează şi o suprastimulare a sentimentului de superioritate.

Evenimentele muzicale au ca scop generarea solidarităţii de grup şi a identităţii  personale, şi a afirmării diviziunii dintre cei care aparţin grupului şi străinii. Participarea tinerilor (atent îmbrăcaţi) la evenimente în cadrul cluburilor alternative reprezintă un mijloc

important prin care îşi susţin independenţa faţă de cultura populară, căpătând astfel, capital

subcultural.

Ce semnificatie au evenimentele muzicale pentru tineri? Cei mai mulţi dintre aceştia definesc un „party” reuşit în funcţie de atmosfera generală. Subiecţii nu mai gândesc în termeni de individualităţi, şi fac referire şi la cei din jurul lor pentru a caracteriza reuşita sau eşecul unui eveniment. Reinventarea şi neconvenţionalitatea spaţiilor de desfăşurare reprezintă o altă caracteristică a evenimentelor muzicale. Tinerii intervievaţi au menţionat o preferinţă pentru spaţiile mai puţin obişnuite, şi mai ales pentru spaţiile deschise: „open air undeva nu în oras, neapărat pădure , un buncăr, o casă părăsită”.

Aceleaşi preferinţe pentru spaţiile deschise, neautorizate, semnalează o dorinţă a consumatorilor de a se detaşa de concretul vieţii de zi cu zi. Ei văd în aceste spaţii oaze de libertate, de reinventare a sinelui. Singurul tip de selecţie/stratificare pe care l-am întâlnit în cazul evenimentelor cu muzică electronică, este selecţia economică, generată de prezenţa unei taxe de participare. Prin intermediul acestei metode se realizează o epurare şi o cosmetizare artificială a evenimentului. Alte procedee sunt „face-control”, percheziţia.

Amestecul stilurilor se reflectă şi în dispunerea şi aranjarea spaţiului de spectacol.

Consumatorii merg în continuare pe cartea diversităţii, exprimându-şi dorinţa de a participa la petreceri la care se combină mai multe stiluri muzicale, dispuse în locaţii diferite, în cadrul aceluiaşi eveniment. Petrecerile cu muzică electronică au un set alternativ de norme şi comportamente. Ieşirea în oraş, la „club”, generează afişarea acelei părţi a identităţii care în mod regulat este latentă, identitatea de „clubber”. Evenimentele muzicale – petrecerile cu muzică electronică, sunt spaţiile de definiţie pentru consumatorii postmoderni. Conştiinţa de gen, socializarea, consumul cultural, consumul subcultural, toate acestea sunt dimensiuni ale comunităţii consumatorilor de muzică electronică.

Privită în contextul postmodernităţii, comunitatea ascultătorilor de muzică electronică  prezintă caracteristicile mai multor subculturi – deşi nu există o ideologie unică, valorile,  ritualurile sau obiceiurile au toate un aspect puternic estetizat, întreaga reglementare a  cadrului comunităţii bazându-se pe consumul cultural – imaginile, stilurile şi reprezentările

sunt produse în sine. Aspectul vizual al membrilor nu este o condiţie a acceptării în cadrul

comunităţii. Mai degrabă, acesta ţine mai mult de opinia individuală, şi are un caracter  predominant utilitar.

Evenimentele muzicale sunt spaţii şi momente ale afişării identitare. Consumul de muzică alături de alte practici sau ritualuri identitare (consumul de droguri) generează  coordonare şi cooperare între membrii grupului. Muzica şi dansul sunt şi mecanisme ale canalizării expresiei emoţionale la nivel de grup.

Consumatorii de muzică electronică se încadrează în tipologia consumatorilor postmoderni, caracterizaţi de amestec, multiplicarea şi „colajul” stilurilor, precum şi trecerea de la o identitate individuală unitară, la pierderea identităţii într-o „temporalitate nediferenţiată”. „Fiecare grup care ajunge să folosească, în mod curios, un limbaj personal, cu fiecare profesiune care îşi promovează propriul cod sau dialect şi, în final, cu fiecare individ care devine un fel de insulă lingvistică separată de toţi ceilalţi” (Firat, Venkatesh). Imaginile, stilurile şi reprezentările sunt produse în sine. Bunurile devin mijloace de transmitere a mesajelor între indivizi şi grupuri de indivizi (A. Fuat Firat, Alladi Venkatesh, pg 249). Tinerii atribuie bunurilor pe care le consumă diferite semnificaţii, sau simboluri, împinşi de nevoia de unicitate, de individualizare.

Bibliografie:

1.            Eijck, Koen van, 2001, Social differentiation in musical taste patterns, Social Forces, Vol. 79, No. 3. (Mar., 2001), pp. 1163-1185
2.            Firat, Fuat A., Venkatesh Alladi, 1995, Liberatory postmodernism and the reenchantment of consumption, The journal of consumer research, vol. 22, no. 3, pp. 239-267
3.            Lash, Scott, 1985, Postmodernity and desire, Theory and society, vol. 14, no. 1, pp. 1-33
4.            Simmel, Georg, Cultura filosofică, Humanitas, p. 32

 

No comments yet»

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: