Revista la PLIC – literatură, artă, atitudine

POSTBOX magazine – literature, art & attitude

minus PLIC: Institutul Cultural Român finanţează pentru anul 2012 (doar) şase publicaţii culturale din Republica Moldova

RO

Catre:

Ion Mircea
Directia Romani din Afara Tarii
Director
email: ion.mircea@icr.ro

Horia-Roman Patapievici
Presedinte
email: icr@icr.ro

Stimate domnule Ion Mircea,

la data de 18 noiembrie 2011 comisia de experți independenți (formată din Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu și Horia Gârbea) a desemnat șapte publicații cîștigătoare, în urma concursului de proiecte pentru publicații culturale în limba română din Republica Moldova pentru 2012 organizat de Institutul Cultura Român, printre care se afla și Revista la PLIC.

Anunțul preluat de pe site-ul ICR (www.icr.ro/bucuresti/evenimente/institutul-cultural-roman-finanteaza-pentru-anul-2012-sapte-publicatii-culturale-din-republica-moldova.html) spune:

Institutul Cultural Român finanţează pentru anul 2012 şapte publicaţii culturale din Republica Moldova

Institutul Cultural Român va sprijini, în cursul anului 2012, prin Direcţia Români din Afara Ţării, apariţia a şapte publicaţii culturale din Republica Moldova. Revistele au fost desemnate în urma concursului de proiecte organizat de ICR, în data de 18 noiembrie 2011, de către o comisie de experţi independenţi. Din comisie au făcut parte: Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu şi Horia Gârbea.

Publicaţiile selectate de comisia de jurizare sunt următoarele:

– categoria Reviste culturale dedicate elevilor/adolescenţilor: „Clipa”
– categoria Reviste culturale dedicate studenţilor şi tinerilor intelectuali: „Contrafort”
– categoria Reviste culturale dedicate istoriei şi culturii din Republica Moldova : „Destin Românesc”
– categoria Reviste culturale din afara Chişinăului: „Semn”
– categoria Reviste culturale dedicate creaţiei literare şi artistice: „Sud-Est cultural”
– categoria Reviste culturale dedicate creaţiei literare şi artistice a tinerilor: „La Plic”
– categoria Reviste dedicate didacticii predării limbii şi literaturii române sau cu altă tematică educativ-culturală: „Limba Română”

La data de 23 noiembrie 2011 această decizie a fost contestată și definitivată de către o comisie de jurizare a contestațiilor (formată din Mircea Vasilescu, Luca Niculescu și Cezar Paul Bădescu: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/institutul-cultural-roman-finanteaza-pentru-anul-2012-sase-publicatii-culturale-din-republica-moldova.html, astfel încît pentru poziția Reviste culturale dedicate creaţiei literare şi artistice a tinerilor nu a fost desemnată nicio publicație, fapt care ne lasa pe noi, echipa de proiect, cu mai multe semne de întrebare.

Cu riscul de a ne repeta, datorită faptului că unele din întrebările care urmează vi le-am adresat acum un an, cînd am contestat decizia comisiei de experți întrunită la 12 noiembrie 2010, vă rugăm sa ne răspundeți la următoarele întrebări:

– Care au fost proiectele de publicații culturale înaintate în acest an pentru poziția: Reviste culturale dedicate creaţiei literare şi artistice a tinerilor?
– Cum a apreciat comisia de experți (formată din Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu şi Horia Gârbea) propunerile înaintate pentru această poziție? În cazul în care au fost oferite punctaje vă rugăm să specificați cîte punctaje au fost oferite pentru fiecare propunere de proiect?
– Cine a depus contestația în urma căreia a fost convocată o comisie de jurizare a contestațiilor?
– Care sînt contra-argumentele comisiei de jurizare a contestațiilor (formată din Mircea Vasilescu, Luca Niculescu și Cezar Paul Bădescu) pentru a nu desemna nici o publicație pentru poziția Reviste culturale dedicate creaţiei literare şi artistice a tinerilor, odată ce Revista la PLIC a fost deja desemnată de către comisia de experți?

Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.

ps. rog să confirmați primirea acestui mesaj.

cu respect,

Vladimir Us
Revista la PLIC   |   director de proiect
http://plic.oberliht.com
din 2011 cautati-ne in subsolurile Chisinaului

= = =

ISTORIA SE REPETĂ, ICR RĂSPUNDE (cum știe cel mai bine)

la data de 21 decembrie 2012 a parvenit următorul răspuns:

No comments yet»

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: